Adaptarea copilului la gradinita
May 23, 2009 8:31 am 3-4 ani, Uncategorized
Gradinita este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc în care se duce singur si unde începe viata lui fara prezenta permanenta a parintilor. Este un spatiu în sine, fizic si psihic, cu care copilul pentru a se adapta este necesar sa poata stabili o relatie.
Nu este doar un spatiu de asteptare pe perioada serviciului parintilor sau pâna când cineva va putea lua copilul, ci este un spatiu pe care copilul îl investeste într-un fel anume si fata de care va avea anumite trairi.
Pentru a se putea adapta la gradinita copilul trebuie sa poata pleca de acasa, sa se poata separa de parintii sai pe perioada timpului petrecut la gradinita. Sa existe capacitatea copilului de a pleca si cea a parintilor de a-l lasa sa plece.
Absenta capacitatii de separare conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, la o stare de angoasa si disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu spatiul, colegii, educatoarea, jucariile. Copilul ramâne undeva la intrare, între casa si gradinita.
Învatarea prin joaca
Abordam dezvoltarea capacitatii copilului de a se juca în general, de a se juca singur si de a se juca împreuna cu altii. În copilarie, activitatea numita joaca ocupa tot spatiul care ramâne în afara meselor, somnului, igienei si plimbarii, desi si într-unele din acestea exista forme de joaca. Un copil care “pescuieste” taietei din supa este mai aproape de ceea ce se numeste “a se juca” decât de “a mânca”. Un copil care plesneste apa din cadita sau altul care îsi desface mereu sireturile de la pantofiori, sunt mai aproape de o activitate de joaca decât de cele de spalat si respectiv descaltat. De aceea, se spune ca cei mici învata totul prin joaca. De-abia aproape de vârsta scolara, copilul spune ca învata poezia si apoi se duce sa se joace sau povesteste ca la gradinita învata engleza dar se si joaca.
Este o diferentiere pe care o face el însusi atunci când joaca ia o forma bine delimitata de alte altivitati si el poate spune când se joaca si când nu se joaca. Unii copii spun chiar “acum nu ma joc, învat”, “acum scriu nu ma joc”, “cos de-adevarat nu în joaca” etc. Joaca este o activitate necesara psihicului si ea nu trebuie sa dispara teoretic niciodata. La copilul mare, adolescent si adult ia forma jocurilor si sporturilor sau a diferitelor tipuri de arta sau hobby-uri, incluzând activitati creative, relaxante.
Capacitatea de a se juca singur, de a-si gasi ceva de joaca, de lucru, de a avea o preocupare, o activitate în care sa fie prins se dezvolta la unii copii înca de la câteva luni, la altii în jur de 1-2 ani iar la altii niciodata. Asta înseamna ca exista bebelusi care pot sta în patut si se pot juca de la câteva minute pâna la aproape o ora, tragând de jucarii, mutându-le dintr-o mânuta în alta, privindu-le, jucându-se cu paturica, propriile degete de la mâini si picioare si ce mai gasesc prin jur. Aceasta prima joaca este însotita de zâmbete, râsete, chiuieli, “cântecele” sau “discursuri” formate din însiruiri de silabe si sunete.
??????? ??????????? ????? ????????? ??? ???????????
Copilul este în general vesel dar poate avea momente de suparare în care pare ca “cearta” jucariile sau le priveste urât. În acest timp, el nu are nevoie de prezenta si inteventia adultului. La un moment dat se plictiseste, i se face foame sau prea cald, intervine o stare de disconfort si el începe sa plânga, joaca înceteaza, îsi cheama mama sau începe sa se agite. Sunt copii care se joaca singuri în patut si altii care nu fac asta niciodata, care încep sa plânga imediat ce sunt lasati singuri. Aceasta capacitate coreleaza cu cea de a adormi singur în patut. Adesea mamele spun: “îl pun în patut si el se joaca pâna adoarme”.
si mai târziu, la 3-4 ani, întâlnim copii care au nevoie sa fie adormiti de un adult si altii care se joaca pâna adorm. Asta se întâmpla atât acasa cât si la gradinita. Copiii care se pot juca în patut pâna adorm sunt cei care dorm la gradinita, iar cei care nu pot face acest lucru, nu se pot culca la gradinita, plâng, refuza sa se dezbrace si sa se culce, intra în panica sau refuza gradinita din cauza ca trebuie sa doarma la prânz. Este una din marile probleme de adaptare la gradinita alaturi de cea a meselor. Asadar copiii care nu pot mânca, nu pot adormi si nu se pot juca singuri sunt cei care nu pot sta la gradinita, pentru care desprinderea de familie este dificila si pe care o resimt ca pe o suferinta si nu ca pe o experienta noua.
Revenim la joaca si capacitatea de a se juca. Ea poate fi vazuta la copiii de toate vârstele, în special atunci când au de asteptat (la rând în magazin, la medic, pâna se întoarce mama etc). Unii dintre ei îsi gasesc cu usurinta ceva de facut chiar si când nu au nicio jucarie. Se joaca cu nasturii sau cu un siret de la bluzita, cu o sticla de plastic sau cu un dop gasit pe jos. Altii se plictisesc, plâng, se agita, fug, vor în brate etc.
Lucrurile nu stau mult diferit nici acasa, unii copii reusind sa ramâna în camera lor si sa se joace singuri, în timp ce mama sau adultul cu care stau, este la bucatarie, la baie sau face o treaba oarecare. Acesta mai vine la copil, îi mai spune ceva, dar copilul continua sa se joace singur un timp de câteva minute sau zeci de minute. La polul opus, se afla mamele care se plâng ca cel mic nu sta nicio clipa fara ele, ca plânge imediat ce este lasat singur, ca nu se pot duce nici la baie fara el.
Sigur ca între copii exista diferente mari si din punctul de vedere al drumului catre independenta doar ca adesea mama nu poate efectiv sa stea cu copilul atât timp cât i-ar fi lui necesar si apoi sa-l dea la cresa, gradinita sau sa-si reia serviciul.
În privinta gradintei însa, este vorba atât de capacitatea copilului de a relationa cu alti copii si alti adulti, lucru lesne de observat în parc sau în vizite, de modul în care reactioneaza la nou, existând copii care sunt foarte conservatori si altii care se simt atrasi de jucarii noi cât si de capacitataea de a se separa pentru un timp de mama sau familie în general.
Ce se întâmpla când un copil care nu se poate separa de familie, nu manânca sau nu se joaca singur este dus la gradinita? La început plânge si se agata de mama sa, refuza sa mearga sau sa ramâna acolo. Apoi, în functie de capacitatea lui de a se adapta, poate sa nu mai plânga si sa para ca s-a obisnuit dar fara a se integra între copii sau a povesti de la gradinita. Ca si cum ar sta ca n-are încotro si nicidecum ca îi place sau gaseste ceva interesant de facut.
De obicei, sunt copii care se îmbolnavesc usor si din aceasta cauza lipsesc de la gradinita, care devin sensibili si se simt nedreptatiti de educatoare sau agresati de ceilalti copii, care au perioade în care plâng din nou dimineata, le spun parintilor ca este rau la gradinita sau nu le place, pentru care fiecare început de an sau de semestru readuce problema plânsului si refuzului de dimineata în care implora parintele sa nu-l mai duca, uneori si al unor afectiuni somatice cum ar fi voma, lipsa poftei de mâncare, insomnii, cosmaruri nocturne, apatie, tristete, violenta. Sunt semnele unei suferinte pe care cel mic o simte, al unei parasiri, al unei lipse de iubire si apropiere din partea gradinitei, unei lipse de relatii cu ceilalti copii si unei indiferente fata de jucariile, jocurile si celelalte activitati de acolo.
Aceasta stare nu depinde în niciun fel de tipul gradinitei, de cum sunt educatoarele sau de cât este de dotata gradinita. Parintii pot fi încântati de dotarile gradinitei, de limba engleza sau de alte optiuni dar copiii nu reusesc sa le aprecieze pentru ca pentru ei “la gradinita” este opusul lui “acasa” sau echivalentul lui “fara mama”.
Având în vedere aceste aspecte ale dezvoltarii copilului si ale drumului sau de la dependenta de familie si de mama la independenta, la curiozitate si la dorinta de nou, putem sa ne gândim cum sa ajutam un copil sa se poata desprinde de mama, pentru câteva minute când este mic, sa-si gaseasca de joaca când este singur în camera sau sa ramâna cu o alta persoana, într-un alt loc pentru a pregati mersul la gradinita. Cu cât aceasta trecere se face mai lin si este mai putin traumatica, cel mic are sanse mai mari sa o accepte.

mirela tomescu :
Date: March 24, 2010 @ 6:25 am
am avut si eu fetita la camin la varsta de4 ani si primele doua zile nu am avut nici un fel de problema cu ea dar apoi a inceput foarte tare sa planga si nu vroia sa mai stea.acum este la gradinita cu program pana la pranz si nu am avut probleme.